„Casele vechi fac parte din vraja Bucovinei”

Un articol de: Otilia Bălinișteanu – 19 Aug, 2020

Sursa: ziarullumina.ro

Absolventă de Turism şi Servicii, într-o perioadă în care călătoriile se puteau rezuma strict la spațiul românesc, mai multe burse, după 1989, la Viena și München, dar și în Japonia, locuri în care a înțeles mecanismele cele mai fine ale domeniului turismului și ecoturismului, doctorat în managementul resurselor umane și un domeniu în care s-a perfecționat continuu – managementul turismului. Conf. univ. dr. Carmen Chașovschi, directorul Centrului de Resurse și Cercetare în Turism de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, are o expe­rien­ță ce acoperă domenii diverse, spații culturale foarte diferite și expertiză în înțele­gerea și promovarea turismului. Am discutat, în acest interviu, despre strădaniile sale pentru păstrarea armoniei între vechi și nou în satele din Bucovina și pentru integrarea corectă a culturii tradiționale în strategiile turistice ale zonei.

Dintre numeroasele proiecte, cel mai interesant atât prin latura de salvgardare a patrimoniului construit, cât mai ales prin latura sa educațională, l-ați iniţiat în 2011 şi derulat cu studenţii de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din Suceava: „Salvează Satul Bucovinean. Adoptă o casă!” Cum s-a înfiripat proiectul acesta? 

Ideea s-a născut în 2009, după o perioadă în care am lucrat în Transilvania pentru un proiect al guvernului german în România, care avea drept scop protejarea peisajului cultural al sa­tului transilvănean. Atunci am realizat pentru prima dată că, de fapt, în Bucovina și Maramureș situația era mult mai gravă decât în Transilvania: ambele destinații, renumite pentru autenticitate, cultură tradițională, se confruntau cu schimbări majore în peisajul construit, cu deteriorarea rapidă a acestuia. Dacă în satele săsești unele modificări ale caselor de cărămidă erau reversibile, casele din Bucovina și Maramureș deveneau lemn de foc. 

Din 2010 m-am tot gândit la o serie de pro­puneri de conservare a caselor. Din păcate, recomandările valabile pentru Transilvania nu au fost valabile și pentru Bucovina. Dacă în Transilvania era vorba de schimbări ale fațadelor, ale porților de lemn, în Bucovina, poluarea arhitecturală era dată de construcții noi, cu forme și culori atipice, cu volume prea mari față de peisajul existent. Drept urmare, am făcut echipă cu arh. Liliana Cazacu și cu Violeta Enea, de la Muzeul Bucovinei, și am încercat să formulăm propuneri potrivite zonei: volume și forme similare cu casele tradiționale ale zonei, culori neutre, preluarea de elemente decorative specifice. Am lucrat circa un an, în timpul nostru liber, până când am reușit să finalizăm broșura „Satul Bucovinean ca Desti­nație Turistică. Cum îl protejăm și promovăm”, care conține recomandări și pentru cei ce vor să construiască, dar și pentru autoritățile locale, despre cum ar trebui să păstreze spațiul public și să îl amenajeze de o manieră atractivă. 

În paralel, din 2011, am început împreună cu studenții o inventariere a caselor tradiționale care încă mai existau în Bucovina, cu documentare în teren (fișă de observație, interviu cu proprietarii, fotografii). Baza noastră de date cu case tradiționale din Bucovina a crescut de la an la an. În prezent, avem circa 400 de case documentate. Efortul studenților este continuat cu ajutorul unei finanțări primite în 2018 de la UEFISCDI, pentru un proiect numit PORT Cultural, în care suntem parteneri pentru zona Bucovinei cu Institutul Bucovina al Academiei Române, cu Facultatea de Arhitectură a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și cu Institutul de Economie Națională. În acest proiect a fost realizată o cercetare mult mai aprofundată a peisajului construit. Casele identificate vor fi plasate, împreună cu povestea lor, pe o hartă interactivă, iar colegii arhitecți vor propune 10 planuri de reamenajare a caselor vechi sau de case noi, care vor fi puse la dispoziția tuturor primăriilor din Bucovina, astfel încât cei care vor dori să construiască să nu caute modele străine, atipice pentru această zonă. 

Ce ați propus dumneavoastră, inițiatorii proiectului, din punctul de vedere al tehnicilor de restaurare?

Prin campania noastră am încercat să transmitem că se poate construi fără a dărâma casele vechi. Mai toate casele au grădini generoase, care ar permite plasarea în zona din spate a unor construcții noi, retrase din frontul de la stradă, care să se armonizeze ca volum, culoare, regim de înălțime cu peisajul existent. 
Recomandăm păstrarea caselor vechi pe locul lor, deoarece fac parte din peisaj, din vraja ­Bucovinei. Soluții tehnice au fost date de Ordi­nul Arhitecților din România (OAR), Filiala Nord-Est, prin grupul de lucru „Rural”, în ghidurile de arhitectură care au fost realizate pentru Bucovina de Sud și zona Fălticeni. Acestea pot fi descărcate și pot servi drept îndrumar pentru responsabilii de urbanism din primării, dar și pentru oricare locuitor din mediul rural. 

Câte dintre case au fost salvate până acum?

Dintre toate clădirile identificate, am reușit să avem activități concrete, aplicate, doar pentru două obiective: Casa Aionițoaie din Putna, pe care am reușit să o strămutăm cu ajutorul membrilor comunității, și Clădirile Salinei din Cacica, care au făcut obiectul de studiu a trei şcoli de vară la care au lucrat studenți de la USV, cu arhitecți de la OAR Suceava și cu studenți de la Arhitectură. 

Casa Aionițoaie a intrat de curând în etapa finală a salvării sale – lutuirea pereților pe interior. Ați organizat o clacă de călcat lut, ca în vechime, la care a participat o parte din comunitatea putneană. Care e povestea acestei case?

Casa Aionițoaie este o casă care a avut noroc, o casă specială. A fost găsită, în 2013, de echipa de studenți care a făcut cercetare acolo, și îmi amintesc cât de emoționați au fost de doamna Aionițoaie, care locuia singură și care avea pe pereți fotografii trase la xerox cu „oamenii mari” din Putna. Au documentat povestea casei, au realizat fotografii, au reținut dorința doamnei ca, după ce ea nu va mai fi, casa să devină muzeu. Francezul Pascal Garnier, stabilit în Putna, a salvat-o. El este un apărător al valorilor culturale din Putna, înțelegând cât de importante sunt pentru imaginea comunității și cât de interesante sunt pentru turiști. A înființat Asociația de Dezvoltare Locală Putna, știe fiecare semn de pe casele vechi din Putna, semne care se acoperă, pe rând, cu izolațiile noi, de polistiren. Poate că dacă el nu ar fi existat, Casa Aionițoaie ar fi ajuns în alt sat sau ar fi fost vândută ca lemn de foc. Pascal a găsit bani ca să o cumpere și a pus la cale mutarea și reamplasarea pe un lot din spatele Casei Muzeu Bîcu din Putna, o casa soră geamănă aproape. În anul 2018, casa a fost desfăcută cu ajutorul voluntarilor și al unei echipe din sat. De asemenea, am beneficiat și de sprijin tehnic de la Muzeul Bucovinei, pentru explicarea tehnicilor de desfacere, numerotarea bârnelor. O altă grupă de voluntari a reconstruit casa în 2019. A crescut într-o zi, sub ochii noștri. 

Anul acesta, la „Clacă în Bucovina”, s-a reușit ungerea cu lut a casei. Acum stă cuminte și se usucă „până crapă lutul și încolțesc semințele din paie”. Așteptăm cu nerăbdare fețuitul. Casa va fi muzeu și centru de interpretare a tehnicilor de construcție a caselor tradiționale. Pascal a avut ideea să lase secțiuni în peretele casei, în care să se poată vizualiza tehnicile și straturile de materiale folosite. 

„Nu putem conserva autenticitatea, dar putem să nu o agresăm prin intervenții violente”

Prinde tot mai mult contur, în ultima vreme, o anumită nostalgie, la nivelul discursului public, dar și în obiceiurile comportamentale, legată de lumea satului de odinioară. Ca specialist în managementul turismului, cât de importantă vi se pare pentru acest domeniu revalorizarea lumii vechi, recontextualizarea acesteia, mai ales a celei din Bucovina, și mă refer în special la patrimoniul construit? 

Din păcate, nostalgia asta are fațete diferite. În ce privește peisajul și elementele sale „tradiționale”, lucrurile sunt extrem de complicate. Au existat multe privațiuni în mediul rural, care au generat o dinamică specifică, descrisă de mulți antropologi români. Mult timp locuitorii satelor au avut aspirații către „o viață mai bună”, dar nu au avut cu ce. Acum avem cu ce și vrem altfel. Vrem mult, mare și modern. Vrem case făloase. Am avut de multe ori dispute cu antropologii care acceptă și îmbrățișează cu o seninătate pe care o admir modificarea peisajului cultural. Sunt de acord cu ei. Dar, dacă dorești să valorifici turistic o destinație, atunci interven­ționismul pentru păstrarea peisajului construit este necesar. Fără acest interven­ţionism, nu ne-am mai fi dorit să vedem azi Santorini sau satele din Grecia, Franța, pentru că nu ar mai fi existat. Autenticitatea vinde. Da, e adevărat, nu putem conserva autenticitatea, dar putem să nu o agresăm prin intervenții violente, discordante, care să deranjeze profund. Armonia între vechi și nou este foarte importantă. Nu cred în înghețarea peisajului, cred în reinterpretare și în estetica peisajului cultural, care trebuie planificată în destinațiile turistice, nu lăsată la întâmplare. 

Ce nu se înțelege este că modificările actuale sunt ireversibile. Dispariția caselor vechi duce la dispariția unei părți importante a motivației turiștilor de a veni în zonă: atmosfera satului tradițional. Odată cu casele dispare produsul turistic Bucovina, așa cum este cunoscut de către turiști și cum este conturat în mentalul acestora. 

Dacă oferim doar modernitate impersonală, de ce ar trebui să bată atâta drum până în nordul țării, când pot găsi același lucru în alte zone, mai aproape de casa lor? Un expert german cu care am lucrat spunea că trebuie „să vezi, să simți, să auzi, să miroși că ești în Bucovina”. 

De asemenea, se ajunge la o neconcordanță între mesajul promoțional și realitatea din teritoriu. Se folosesc etichetări de tipul „au­tentic”, „tradiții ca acum 100 de ani”, „peisaj neatins” pentru destinațiile Bucovina și Maramureș. Realitatea în teren este de multe ori alta, cele două zone suferind mutații majore începând cu anii 2000. 

Studiile de prin 2010 arătau că turiștii străini doresc cazare în spații autentice, dar cu facilități sanitare moderne. Românii doreau cazare într-o pensiune care să arate „ca la oraș, cu faianță, gresie, inox”, dar care să fie plasată la țară. Din fericire, lucrurile s-au schimbat și din ce în ce mai mulți români aleg structuri de cazare ce oferă înnoptare în case vechi reamenajate, care au fost adaptate într-un mod creativ. 

„Turismul românesc suferă de «adamism»; o luăm mereu de la capăt”

Cum putem integra cultura tradițională în mod corect într-o strategie turistică?

Ar trebui să îi recunoaștem locul între avantajele unice pe care le avem, să analizăm cum o percepem noi, cum o percep turiștii români, cum o percep turiștii străini. Ce așteptări și motivații au aceștia? Apoi să facem propuneri clare, coerente de conservare, promovare, va­lorificare. Cu termene clare, indicatori. Din păcate, nu suntem foarte buni nici la făcut ­strategii, nici la implementarea lor în mod consecvent (cu puține excepții), nici la nivel național, nici la nivel regional. Cunosc destul de bine situația din țară, deoarece din 2001 am contribuit la constituirea primelor asociații de dezvoltare regională a turismului, iar din 2008 am făcut parte din grupul de lucru pentru organizațiile de management al destinațiilor. 

Cred că în România turismul trebuie profesionalizat și lăsat pe mâna profesioniștilor. De asemenea, turismul românesc suferă de „adamism”. O luăm mereu de la capăt, ca în legenda meșterului Manole. O schimbare politică aduce adesea schimbarea strategiei de turism. Nu avem valori asumate la nivel de țară, pe care să construim un brand, nu avem valori asumate la nivel de destinații, pe care să construim viziune și strategii coerente. 

Pentru a produce rezultate pe termen lung și pentru a opri destinațiile să se autodistrugă, turismul trebuie gândit și implementat strategic. De asemenea, aș spune că activismul trebuie să existe nu doar la nivel de ONG-uri, ci și în instituțiile statului. Trebuie să existe o conlucrare deschisă între sectorul privat și cel public pentru dezvoltarea turismului. Au existat zone în care acest lucru a fost posibil și care au crescut extrem de frumos. Nu este o soluție să nu facem nimic; această pasivitate se întoarce, în timp, împotriva noastră. 

„Bucovina Brunch”, un alt proiect pe care l-ați dezvoltat, promovează experiențe de tip „slow travel”. Ce potențial are acest tip de turism în Bucovina?

De la prima ediție, din 2017, „Cacica: Oameni și Sare”, am încercat să fie nu doar un eveniment gastronomic, ci am invitat voluntarii să facă ceva pentru comunitate, în cadrul unor ateliere de arhitectură, în care prietenii de la OAR Suceava au făcut relevee la Clădirile Salinei, de curățare a vechiului cimitir din Cacica, în care sunt monumente funerare ale primilor coloniști germani și polonezi, de marcare a unei poteci de interpretare. Am continuat la Putna, Adâncata și din nou la Putna. La Cacica am organizat în fiecare an o şcoală de vară, care a păstrat numele primei ediții și atelierele organizate în primul an. Am adăugat unul de turism și unul de gastronomie. 

Avem nevoie de evenimente de calitate, pentru a aduce turiști de calitate. Zona rurală a Moldovei se pretează la experiențe „slow”, la savurarea în tihnă a naturii, a culturii locale, a gastronomiei și la o interacțiune cu oamenii locului, care sunt o poveste ei înșiși. Acest tip de turism lasă banii în zonă, nu turismul de tranzit. 

„Mi-aș dori să vedem lucrurile care ar trebui făcute ca Bucovina să rămână sau să redevină frumoasă”

Cum ați resimțit până acum impactul acestor proiecte la nivel de comunitate? 

Cred că reînvierea comunității presupune un soi de misionarism, animarea oamenilor, a va­lorilor pe care le-au avut și le-au pierdut pe parcurs, în comunism. Trebuie să reînvățăm să muncim împreună. Ni s-a întâmplat să fim într-un sat, să muncim și să nu avem oameni care să ne vină în ajutor. Însă încet, încet, lucrurile s-au schimbat și, când văd că nu am venit doar în treacăt, ci că vrem să lăsăm ceva, capătă încredere. Minuni se întâmplă mereu. Și pentru mine o minune a fost participarea localnicilor la claca de la Putna, mobilizați de Pascal. Și o altă minune care m-a umplut de bucurie a fost apariția grupurilor de inițiativă locală. În Bilca, un grup de tineri – Grupul Civic „Inițiative pentru Bilca” – se întâlnește în fiecare sâmbătă și oferă o zi de muncă în folosul comunității – au făcut un parc cu spații de joacă, au ajutat bătrânii în pandemie, acum refac acoperișul unei bătrâne. O clacă va fi organizată și la ei, deoarece doresc să mute o casă primită donație și să o transforme într-un muzeu al satului. Apariția lor a fost ca o gură de aer proaspăt; ne-au arătat că nu suntem singuri în efortul nostru. 

Ca om care înțelege în profunzime domeniul turismului și care a făcut și mult teren, ce vă doriți pentru Bucovina în următorii ani?

Mi-aș dori cât mai multe inițiative similare cu cea a tinerilor din Bilca, care au făcut minuni pentru comunitate. Mi-aș dori cât mai mulți oameni ca Pascal, care să strângă sătenii și să le aducă aminte că se poate face clacă și ridica o casă. Mi-aș dori să ne păstrăm simțul realității și, atunci când ne uităm pe paginile de social media la fotografiile mirifice cu Bucovina, să nu uităm să privim și în jur și să vedem lucrurile care trebui făcute ca Bucovina să rămână sau să redevină frumoasă. Mi-aș dori foarte mult ca Bucovina și oamenii ei să învețe să prețuiască fiecare piatră de mănăstire, casă memorială, poartă cioplită, casă unsă cu lut, orice martor tăcut al istoriei. Și să-și reamintească să fie gospodarii care se laudă că sunt. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.