Fântâna Albă – 80 de ani de la masacru

Nu i-am uitat și nu-i uităm, voluntari, biserica, școala, primăria, copii, părinți și bunici deopotrivă au comemorat 80 de ani de la acea pagină neagră a istoriei neamului românesc. Bilca a adus astăzi un binemeritat omagiu bucovinenilor care n-au mai ajuns niciodată între hotarele românești.#initiativepentrubilca#fântânaalbă1941#FântânaAlbă80

Postat de : Petru Cioată

Inițiative pentru Bilca

Astăzi s-au împlinit 80 de ani de la una dintre cele mai mari tragedii din istoria românilor bucovineni. La 1 aprilie 1941, de Sfintele Paști, o coloană alcătuită din locuitori ai mai multor sate, care nu mai puteau suporta nedreptățile regimului sovietic, a încercat să treacă granița spre România. Grănicerii sovietici au deschis însă focul asupra sătenilor pașnici, care plecaseră din biserici, după slujbă, cu prapori și cruci, astfel fiind uciși, fără deosebire, adulți, bătrăni și copii, la doar câțiva kilometri de granița de azi a României, în Poiana Varniței. Cei care au scăpat masacrului au fost ulterior căutați, anchetați și condamnați. Dumnezeu să îi odihnească și noi sa nu uităm să îi pomenim în rugăciuni pe românii de lângă granițe care și-au păstrat, nu de puține ori cu prețul vieții, limba, neamul și credința! O echipă TRINITAS TV a fost în urmă cu câțiva ani chiar la locul unde s-a întâmplat această tragedie #FântânaAlbă #80deanidelamasacru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.