Parcul Prieteniei are vârsta de un an

Dragi prieteni, Chiar astăzi în urmă cu un an de zile, pe 8 Septembrie 2019 ne dădeam întâlnire? cu toții la inaugurarea Parcului Prieteniei, un loc al prieteniei și un bun exemplu de inițiativă cetățenească și bună colaborare societate civilă – autorități locale. ??Duminică, 6 Septembrie 2020, ne-am dat întâlnire din nou pentru a sărbători un an 1️⃣ de zile de existență a parcului. Devenit un loc de atracție locală,? de petrecere a timpului liber, de relaxare și un loc de întâlnire pentru persoane de toate vârstele, un spațiu al cetățenilor.Celebrarea de duminică a propus o serie de evenimente, unele în premieră pentru localitatea sau chiar regiunea noastră. Am început printr-o retrospectivă a eforturilor civice din ultimul an ale grupului, urmată de o dezbatere electorală,?‍? prima din ultimii 30 de ani de la căderea sistemului comunist. Iar seara s-a încheiat cu un concert folk susținut de 4 artiști locali la chitară, nai sau voce și proiecția documentarului “30 de ani de democrație”, realizat de echipa RecorderEchipa Grupul civic „Inițiative pentru Bilca” dorește să vă mulțumească tuturor pentru participarea la aceste evenimente, susținerea, încrederea și sprijinul pe care ni-l acordați. ? Împreună suntem mai puternici și reușim să facem lucruri și evenimente frumoase pentru BILCA noastra dragă! #inițiativePentruBilca#Comunitate#Implicare#Dezbatere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.